Lună plină

Șoptești în toiul nopții
Pe tonuri de tic-tac.
Visezi la visul verii,
Dar te topești la mal.
Zdrobești singurătatea
Zâmbești la răsărit
Finalul tău e tragic,
Deși nu ești chibrit.

Privirea mea așteaptă,
A ta plăcere mută,
Doi ochi privind pe ceruri,
Un corp astral în fugă,
Dar nu atingi suflare
Și nu străbați cărări
Lumina ta mă poartă
Acum spre nicăieri.

Și nu iubești tu oameni,
Și nu iubești tu foc,
Și nu aștepți ca nimeni
Să prindă de mijloc
A ta făptură goală,
De veacuri zămislită
Din praf, lacrimi și dor,
Făptura mea iubită.

Apoi tu fugi mereu,
Dar nu fugi după mine
Tu fugi după un Soare
Ce fuge după tine
Eu stau și vă privesc
Și viața mi se scurge,
Doi ochi de muritor,
Visând la astre mute.

Citind

Tu ești cartea fără de cuprins,
Dar care cuprinde pagini de vis
În paginile tale mi se pierde cetirea,
În ochii tăi mi se pierde privirea.

Tu ești cartea în care scrie cu alb pe alb,
Iar eu dându-i citire caut pe Harap-Alb,
Dar nu găsesc pe nimeni, doar suflete uscate,
Suflete ce-așteaptă să fie iar udate.

Tu ești cartea cu care vreau s-adorm,
În nopțile de mai cu un apus diform,
În geam să bată cu disperare vara,
Iar tu să cânți mirific cu chitara.

Tu esti cartea al cărei final nu îl știu,
Și al cărei capitol îmi doresc să fiu,
Să fim legați în piele și pomeniți cu drag,
Când trecem împreună peste al vieții prag.

Metafore, hiberbole, dureri

Am privit, cu ochii în ceață de la lacrimi, dar da, am privit. Pentru prima oară fiecare secundă ce dispărea rămânea o amintire clară, pentru prima dată însemnau ceva în matematica timpului meu. Să încerc să dezamorsez o bombă cu ceas plantată de Cronos?Nu, nu am încercat. Și totuși nu am nici fugit, am stat aproape de tine, am vrut să știu că explozia metamorfozei tale mă va lua pe mine prima dată în rândurile simetrice ale durerii. Am simțit fiecare moment aspru izbindu-se de rațiunea mea, am simțit fiecare fluture din stomacul meu transformându-se în molie, am simțit… Până nu am mai simțit, căci moliile s-au înfruptat din sufletul meu ca dintr-un palton prea vechi ca să îi distingi nuanța, dar prea scump ca să îl arunci la gunoi. Stă acolo în dulap fără a poseda naftalină, așteptând să se prefacă în praf la prima atingere blândă.
Hiperbole, metafore, comparții, toate reprezentand coloana sonora a aceluiasi film mut: „Plecarea ta” .

Clișee și artificii

Mi-ai furat mai demult un foc de artificii, dar presupun că a fost un schimb. Nu am atins cu privirea cerul, dar îl ating cu fiecare celulă din corpul meu, datorită ție. După atâta timp nimic nu s-a schimbat, tu aceeași minunată zână din poveștile fraților Grimm, iar eu al tău devotat prieten. Trecem peste fiecare zi împreună, ținându-ne unul altuia spatele și zâmbindu-ne de fiecare dată când privirile noastre se intersectează. Totuși, când vine noaptea tu visezi la al tău Luceafăr, iar eu la tine, Cătălina mea. Și chiar dacă se va întâmpla vreodată să ajung invitat la nunta ta, pur și simplu nu pot să mă uit în ochii tăi și să rostesc cu voce tare tot ce simt. Vreau ca articolul ăsta să fie un clișeu de genul celui din „How I meet your mother” conform căruia El se întâlnește cu Ea la o nuntă. Ea îi spune Lui că ar fi mai bine dacă nu și-ar spune numele, să se bucure doar de această noapte și apoi dacă destinul va vrea se vor reîntâlni. În fine, dacă destinul va vrea ea va găsi articolul ăsta și totodată pe mine.

Până atunci o să visez, căci nopțile sunt la fel de lungi ca zilele.

O clipă de eternitate

Arde, fiecare cuvânt arde și se topește pe limbă lăsând în urmă un gust amar de pelin. Cuvintele tac, și priveliștea ochilor noștri care caută cu disperare să își vorbească transcende viața cu viteza unui glonț. Ne lipim frunțile susținând împreună greutatea universului și de amorul artei spunem că e un blestem, dar mințim, amândoi știm că e binecuvântarea supremă. Pe mâinile noastre curge Nilul, în ochi tăi se zărește un ocean complex, în ai mei se naște și piere noaptea într-un etern efemer. Cad lacrimi, lacrimi grele de plumb, greutatea lor devastatoare mă apasă, nu vreau să risc să mă trezezc, vreau să îți țin mâinile în mâinile mele, și să curgă în continuare viață divină prin venele noastre. Încerci să îți ții deschiși ochii, eu știu că nu vei reuși. Dispari din nou, știu că mâine când ne vom revedea nu vei fii aceeași tu și e ok, mă mulțumesc cu faptul că exiști în viața mea.
A fost o noapte frumoasă, sper să mai trăiesc eternitatea și mâine.
P.S: Pentru cea care face din fiecare apus trăit de mine un nou răsărit!

La mulți ani!

Sper că ați avut un blue monday fericit!

Duetul sorții

Am moștenit un trup de ceară,
Cu gândul viu, și ochii morți,
O lumânare și-o țigară
Au să deschidă porți.

Pe-al tău mormânt tu plângi sardonic,
La umbra ta eu mă topesc,
Iubirea mea o simți laconic,
De al tău chip într-una mă loves.

Fără regret ai apăsat bricheta,
Și m-ai aprins odată cu țigara,
Pe suflet m-ai atins cu verigheta,
Acolo unde concerta vioara.

Un pas, doi pași, nici o privire în spate,
M-ai deschis spre ceruri și m-ai închis la loc,
Sufletul tău din suflete furate
E rece, la fel ca un chiștoc.

Noël

Une porcelaine de „Père Noël” sourit d’une table en bois. Une grand-mère sans petits-enfants répond à le sourire . Ses cheveux couleur blanc contrastent avec yeux noirs et vitreux. Les mains sèches tremblèrent et retinrent celles avec lesquelles elle percevait la laine d’un foulard.Dans sa tête, elle ressemble à la Pénélope de l’Odiysée et elle était en congé la nuit du jour. Les raisons étaient différentes, mais ce qui compte? Elle admira le sourire de la bibel réalisant qu’il faisait froid, tout comme l’atmosphère dans chambre. Enlevez les billets aléatoires du portefeuille allumez le fete. C’est un appétit de dinde aux marrons, voyage, amour … vie. Dans une instant elle sort de la maison et juré qu’il ne reviendra jamais dans cette vie.

P.S.: Franceza mea e departe de a fii perfecta, daca sunt greseli dati vina pe autocorector :))))

Chestiuni

1. Dacă aveți cont de Instagram mergeți pe pagină la acest copil și lăsați acolo o apreciere( să simtă si ea că e Crăciun :)))) )

2. Vreau ca articolul special de Crăciun să îl scriu în franceză și vreau să știu și părerea voastră.

3. Începând cu săptămâna viitoare mi-am propus să postez o dată pe săptămână un articol serios despre anumite subiecte.

4. O duminică frumoasă!

Capitolul 1: Preotul din Scoția ( a doua parte)

Sunetul provocat de impactul dintre rom și pahar îi provocă fiori. Ridică paharul în lumina artificială a becului, iar apoi lăsă să îi pătrundă în sânge lichidul diavolesc.
***

Pășește împleticit, lăsând urme în zăpada moale. Numără fiecare pas și refuză ideea de a fi beat sau măcar amețit. Dacă l-ar fi observat cineva la ora aceea din noapte ar fi presupus că are în brațe o sticlă cu alcool, atunci acel cineva ar fi greșit, căci era benzină.
În cele din urmă a ajuns și a bătut la ușa bisericii, dacă era într-adevăr casa lui Dumnezeu nu i s-ar fi deschis, dar fiind parohia lui a deschis-o singur. De cum a intrat a auzit reproșurile ce evadau din icoane. Ar fi putut să se oprească. Nu a făcut-o. Trebuia să aprindă covorul cu benzină, să rămână până va fi sigur că pereții din lemn au luat foc și să fugă acasă. Apoi să îsi încaseze asigurarea și să plece la Londra cu fata din cafenea. Nu era simplu, de aceea a și băut.
Turnă toată benzina, după care apăsă butonul brichetei. Iadul se dezvălui, iar el era în mijlocul focului. Poate nu ar fi trebuit să folosească benzină. Fumul se ridică și ușa dispare. Ea stă în ușa bisericii și râde. El cade realizând că mulți martiri au murit în acest fel, lumea nu își va aminti de el ca de un martir, ci ca de un monstru din povești. Ea încă râdea când lacrimile sale se transformau în cenușă.
***
„ Dacă viața transcende moartea, atunci te voi căuta în cealaltă parte. Dacă nu, tot acolo.”